Discriminarea, fenomenele de violență, bullying, discursul instigator la ură pot avea un impact negativ semnificativ asupra victimelor, în ceea ce privește statutul social, bunăstarea și sănătatea. Incidentele generate de comportamentele discriminatorii reprezintă un semnal de alarmă, care semnalează necesitatea implementării măsurilor preventive în școli. Datorită acestei tendințe de creștere, școlile trebuie să își dezvolte propriul plan de prevenire pentru a găsi soluții la probleme precum bullying-ul. Este necesară concentrarea asupra unui plan de tratament echitabil și nediscriminatoriu. Astfel, școlile încearcă să dezvolte măsuri preventive pe care să le poată implementa, iar opiniile elevilor în acest sens sunt luate în considerare.
Patru școli europene s-au asociat pentru a împărtăși practici educaționale, experiențe și pentru a analiza modalitățile de acțiuni din planurile noastre de prevenire, colaborarea cu autoritățile în acest proces și acțiunile ulterioare pentru a ajuta școlile, care se confruntă cu astfel de probleme. Școlile partenere din proiect sunt interesate să investească timp, cunoștințe și resurse umane pentru a aborda și reduce violența, intimidarea, discursul instigator la ură în mediul școlii lor.
Proiectul ERASMUS+ “Sports is a Game, No Fight Let’s Play” oferă o serie de oportunități de a împărtăși practici educaționale, experiențe de predare, schimb cultural și dezvoltare de abilități, pe tot parcursul vieții.